Leonard Popovici (n. 29 ianuarie 1938, Bistriţa) şi-a început cariera regizorală la Televiziunea Română, în 1975, după absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, secţia Regie film în 1975. Făcuse, înainte de a se dedica regiei, studii de istorie şi geografie. În 1982 era laureatul Premiului ACIN pentru filmul Belcanto la două voci, din 1985 devenind regizor la Teatrul Naţional Radiofonic, în redacţia căruia a rămas până în anul 2000.

Când l-am cunoscut, era angajat într-un proiect de teatru scurt, realizat în colaborare cu BBC, Soap opera, Piaţa Rotundă, pentru care a obţinut de altfel şi un premiu la New York la Festivalul de soap opera. Doi ani la rând, obţine premiul UNITER pentru spectacolele Adam şi Eva, dramatizare după romanul lui Liviu Rebreanu (1995) şi La Punta de Yvette Z’ Gragen (1996), remarcabile creaţii regizorale. Multe dintre înregistrările sale pot fi considerate spectacole de autor, Leonard Popovici fiind deopotrivă coautor al textului sau semnând dramatizarea şi adaptarea radiofonică. Fonoteca teatrului radiofonic îi datorează o serie lungă de piese montate cu distribuţii excepţionale şi în care simţul deosebit al construcţiei şi al nuanţei stilistice, echilibrul compoziţional sunt evidente. N-aş putea spune că întrevăd o preferinţă aparte pentru un gen sau altul, pentru un autor sau altul sau pentru o epocă. Leonard Popovici s-a apropiat cu aceeaşi proprietate stilistică de repertoriul shakespearian (Zadarnice necazuri de iubire), de teatrul spaniol al Secolului de Aur (Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră de Tirso de Molina), de dramaturgia americană (Vedere de pe pod de Arthur Miller, Noaptea iguanei de Tennessee Williams, pentru a cita două titluri din programul lunii februarie), de suprarealism, de mari creaţii ale prozei secolului al XX-lea, devenite scenarii de teatru radiofonic (Muntele vrăjit de Thomas Mann, Rusoaica de Gib Mihăescu sau Maitreyi de Mircea Eliade) şi de literatura contemporană. O creaţie antologică a regizorului este Hagi-Tudose de Delavrancea (1987), cu Mircea Albulescu în rolul titular, difuzată pe eteatru.ro în noiembire 2009.

O experienţă aparte pe care am avut bucuria de a o trăi împreună a fost spectacolul montat în martie 1999, Şambelan la viezuri, tălmăcire teatrală a Paginilor bizare ale lui Urmuz, realizată de Puşa Roth, unul dintre succesele de marcă ale Teatrului Naţional Radiofonic din ultima perioadă. În acel spectacol pretenţios, în care absurdul lingvistic şi sonor poate deveni o piedică în construcţie, Leonard Popovici a găsit firul conducător cel mai potrivit „înscenării” radiofonice, asigurând astfel coerenţă şi conturând personaje care sunt aproape vizibile, tridimensionale în ciuda evoluţiei lor în teatrul cu unică dimensiune. O satiră excepţională, pornită de la un fapt real este Ringhişpilul (2002), scrisă în colaborare cu Puşa Roth, comedie neagră construită ingenios, cu planuri care se succed rapid, într-o foarte bună dinamică radiofonică.

Leonard Popovici a regizat cu multă fantezie şi spectacole de teatru pentru copii, multe dintre ele dramatizări şi adaptări proprii.

În cadrul acestui portret regizoral am inclus, din creaţia regizorului Leonard Popovici, Vedere de pe pod de Arthur Miller, Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră de Tirso de Molina, Noaptea iguanei de Tennessee Williams, La Punta de Yvette Z’ Gragen, Regele gol de Evghenii Şvarţ, Zadarnice necazuri de iubire de Shakespeare, O zi din după-amiaza lumii de William Saroyan, Ringhişpilul, Şambelan la viezuri de Puşa Roth, Muntele vrăjit după Thomas Mann, Adam şi Eva după Liviu Rebreanu, Rusoaica după Gib Mihăescu, Maitreyi după Mircea Eliade, Zâna zorilor după Ioan Slavici, Cenuşăreasa după Charles Perrault, Fiul vânătorului şi Fata săracului cea isteaţă după Petre Ispirescu, A fost odată o familie de şoricei după Jules Verne, musicalul Fiţi atenţi când vă vorbim! de Flavia Buref.

Costin Tuchilă

2 Responses to “Leonard Popovici”

Leave a Reply