Dorel Vişan în rolul lui Sir John Falstaff, regia: Victor Ioan Frunză, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, 1996

Trigeu din Pacea de Aristofan, Tartuffe din comedia lui Molière, Woyzeck din drama lui Georg Büchner, Domenico Soriano din Filumena Marturano de Eduardo de Filippo, Falstaff, în fragmente semnificative pentru definirea personajului shakespearean, extrase din Henric al IV-lea. Cinci personaje care întruchipează tipuri distincte, ilustrând tot atâtea caractere şi situaţii existenţiale, într-un veritabil exerciţiu de virtuozitate actoricească: Dimensiunea existenţei. Protagonist: Dorel Vişan. Regia artistică: Vasile Manta. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.
Spectacolul face parte din seria de recitaluri lansată de Teatrul Naţional Radiofonic în septembrie 2004.
Dorel Vişan portretizează admirabil personajele de mai sus, cu un amplu registru de nuanţe, identificând totodată specificul stilistic al unui autor şi al unei epoci şi trecând cu mare uşurinţă de la o stare la alta, de la o situaţie existenţială la alta, de la atmosfera parodică, atât de pitorească şi plină de culoare din comedia aristofanescă la satira molierescă, de la drama psihologică din Woyzeck la comicul de situaţii din piesa lui De Filippo şi apoi la tragicomicul personajului Falstaff. În interpretarea sa, Trigeu pare un Don Quijote în mizerie, care aspiră să ajungă la Zeus şi să-i ceară socoteală pentru starea mizerabilă a grecilor, zburând călare pe un cărăbuş. Tartuffe este un joc de aparenţe, în culori subtile, cu o tehnică a persuasiunii exemplară din punct de vedere radiofonic. Umilinţa lui Woyzeck, „cel mai sărac dintre săraci”, personaj care ascunde însă resorturi psihice necunoscute, este jucată cu o tensiune cu totul specială, dând un relief aparte dramei de tip expresionist a lui Büchner. Scena din comedia lui De Filippo devine antologică prin plasticitatea dialogului dintre Filumena şi Domenico Soriano. Graniţa dintre comic şi tragic este foarte elastică, graţie resurselor de expresivitate atât de bogate ale lui Dorel Vişan. În viziunea sa, o lume întreagă pare turnată în Falstaff. Personajul shakespearean este în fond un actor care vrea să epuizeze, râzând grotesc, toate modelele umane.

Tudor Cristian, Amos News, joi 22 ianuarie 2009

12 ianuarie 2009, studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii: Dorel Vişan la înregistrarea recitalului Dimensiunea existenţei

Ascultă aici Dimensiunea existenţei – Dorel Vişan

***

„Copiii lui Hamlet”

„Slugi isteţe şi bufoni”. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele

Pentru două zile am fost „ochii şi urechile” dumneavoastră în studioul T1, acolo unde s-a înregistrat un nou spectacol de teatru radiofonic. De data aceasta este vorba de un concept original de emisiune – o premieră în materie – gândit şi pus în practică de colegii noştri Costin Tuchilă şi Puşa Roth. În timp ce fotoreporterul Marius Macsenţian căuta unghiurile spre a surprinde acele instantanee care să redea cel mai bine atmosfera din studioul de înregistrări, i-am rugat pe cei doi realizatori, Puşa Roth şi Costin Tuchilă, să ne ofere câteva informaţii despre proiect.

Puşa Roth: „Ideea mi-a oferit-o chiar viaţa, dacă se poate spune aşa, dar şi dramaturgia universală. Pentru că în momentul în care iubeşti teatrul trebuie să recunoşti stiluri, să recunoşti personaje, să recunoşti continuitatea lor în timp. Am început acest ciclu de emisiuni cu Dramele puterii. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache. Pentru mine Dan Condurache este Caligula şi va rămâne Caligula.
I-am ales cinci personaje: Ştefăniţă Vodă, Caligula, Goetz, Arturo Ui  şi Richard al III-lea. Mi s-a părut că lucrurile merg foarte bine şi am îndrăznit astfel o a doua emisiune, Slugi isteţe şi bufoni. Am început de la Plaut, pentru că sclavul în opera sa este rege şi l-am ales în acest sens pe Curculio (Gărgăriţa), apoi am trecut la Slugă la doi stăpâni, găsindu-l pe Truffaldino, sluga isteaţă care încurcă lucrurile dar pe care tot el le descurcă, apoi la Regele Lear, pentru că bufonul de aici mi s-a părut de o exemplaritate extraordinară pentru dramaturgia lumii, e vorba de „nebunul teatral”. Este o slugă, dacă putem spune, în egală măsură isteaţă dar devotată şi cu multă iubire faţă de rege. Am trecut la Vicleniile lui Scapin, unde am avut o problemă, comparând o traducere foarte veche cu una mai recentă. În ambele însă, nuanţele textului francez nu îşi aflau echivalenţele expresive din punctul de vedere al rostirii scenice. A rezultat, sper, o formă mult mai adecvată pe care o vor asculta iubitorii de teatru.
Ultimul text, ce reprezintă poate încercarea noastră de graţie, este cel al lui Michel de Ghelderode, Şcoala bufonilor. Ghelderode reprezintă un summum în ceea ce priveşte bufonada, bufoneria. Dacă valeţii, paraziţii, bufonii erau oarecum singulari în literatura lumii, aici găsim o adevărată şcoală a bufonilor. Acest gen de spectacole cred că reprezintă o premieră. Ideea a fost să facem un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni.”

Costin Tuchilă: „Prima emisiune din acest proiect, Dramele puterii s-a difuzat la România Cultural în septembrie 2004. Prin aceste recitaluri, realizate în colaborare cu Puşa Roth şi cu maestrul Cristian Munteanu, am intenţionat să punem în evidenţă o anumită temă şi tipologia unui personaj în istoria teatrului universal. Dacă în prima emisiune, în interpretarea lui Dan Condurache, ne-am oprit la cinci personaje exponenţiale pentru ceea ce înseamnă lupta pentru putere, dramele generate de lupta pentru putere, acum am dorit să înfăţişăm o altă tipologie, circusmcrisă comicului. Fără doar şi poate există legături certe între sclavii din comediile lui Plaut, deveniţi în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea servitori şi valeţi, şi nebunul teatral sau bufonul de curte, exemplificat magistral în opera lui Shakespeare şi apoi mai târziu, în secolul XX, de dramaturgul de origine belgiană Michel de Ghelderode. Cele cinci personaje – Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut – vor fi interpretate de Horaţiu Mălăele în compania unei distribuţii excepţionale, sub bagheta maestrului Cristian Munteanu. Sperăm să fie o emisiune de succes, pe care o vom continua în acest an.”

A doua zi de înregistrare, sunt din nou în studioul T1 pentru a fi martor la naşterea acestui spectacol de teatru radiofonic care, cu siguranţă, va fi pe placul ascultătorilor. După ce actorii, împreună cu regizorul artistic, au făcut lectura textului, s-a intrat în studio unde s-a înregistrat trei ore „şnur”, aproape fără pauză. Tot acum s-a „tras” şi o parte din coloana sonoră a spectacolului. Un bun prilej pentru a sta de vorbă cu compozitorul

George Marcu: „Am folosit două momente de muzică pe care, de fapt, s-a şi axat spectacolul. În primul rând, muzica menită să însoţească live actorii, anume percuţia, care e potrivită commediei dell’arte şi bufonilor în general, ea oferind elementele de ritm necesare. În Regele Lear, pe lângă percuţie, bufonul cântă acompaniindu-se la lăută. Acestea sunt elementele prezente la înregistrare alături de actori. Pe lângă ele, am compus o muzică destinată să însoţească la montaj trecerile muzicale, care sunt tot din aceeaşi familie, dar cu o orchestraţie mai amplă. Instrumentele care pot fi auzite sunt: flautul, chitara clasică, percuţie, vioară la un moment dat. Sunt genuri diferite în momente diferite. La un spectacol de teatru radiofonic coloana sonoră are un rol foarte mare, este precum decorul într-un teatru. Creează decorul scenic şi însoţeşte momentele dramatice, scoţând în evidenţă interpretarea actorilor, ducând-o dincolo de sensibilitatea pe care a transmis-o actorul, amplificând-o cu alte cuvinte.”

În fine, ultimul care a ieşit din studioul de înregistrare este chiar…

Horaţiu Mălăele: „Este un decupaj din nişte piese, un colaj care se doreşte un spectacol, un eseu. Şi prin perspectiva acestui eseu şi încercarea noastră poate să fie sortită succesului, sau, Doamne fereşte!, eşecului. Mi s-a părut interesant, nu pot să spun că am făcut nişte compoziţii deosebite, dar am încercat să dăm viaţă unor personaje din comediile umanităţii începând cu Plaut şi trecând prin Shakespeare, spre Ghelderode. Pare să fi fost o iniţiativă reuşită. Am trăit în compania unui colectiv excepţional, am lucrat cu nişte profesionişti ai Radioului, eu mă pricep mai puţin, dar probabil că o să sar bariera din teritoriul acestui profan care sunt spre o ţintă mai înaltă. Chiar dacă îmi plac toţi bufonii, sunt legat sentimental de bufonii shakespearieni, considerând că poate cel mai mare bufon al dramaturgiei universale este Hamlet. Aşa încât ceilalţi bufoni pe care i-am făcut ar putea fi copiii lui Hamlet.”

În loc de final:
Un astfel de spectacol reprezintă o sinteză a existenţei unui actor pe scenă, o sinteză a rolurilor pe care le-ar putea juca, un recital de excepţie care merită să rămână în Fonoteca de Aur a Radioului.

Bogdan Guţă, „Universul Radio”, serie nouă, nr. 11 (411), 20 ianuarie 2005, p.10 – 12

„Slugi isteţe şi bufoni”. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele. Fragmente din piesele Gărgăriţa de Plaut, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Vicleniile lui Scapin de Molière, Regele Lear de William Shakespeare, Şcoala bufonilor de Michel de Ghelderode. Horaţiu Mălăele interpretează rolurile: Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut. În celelalte roluri: Cristian Iacob, Marius Rizea, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu, Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Dumitru Chesa, Constantin Dinulescu, Mircea Constantinescu. Muzică originală de George Marcu. Interpretează: Lucian Maxim (percuţie) şi Mihai Bisericanu (voce şi chitară). Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: duminică 30 ianuarie 2005, ora 19.15, Radio România Cultural. Durata: 87′30”.

Ascultă aici Slugi isteţe şi bufoni – Horaţiu Mălăele

***

„Chipuri ale feminităţii”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea

Virginia Mirea. Fotografie de Lucian Năstase

Spre deosebire de celelalte, care urmau o idee tematică sau tipologia unui personaj, recitalul Virginiei Mirea propune cinci chipuri ale feminităţii, pe cât posibil diferite: Mirandolina din Hangiţa de Carlo Goldoni, Lady Windermere (Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde), Filumena Marturano din piesa lui Eduardo de Filippo, Catarina din Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Irina din Matca de Marin Sorescu, într-o interpretare pe care nu mă feresc să o numesc excepţională.
Se spune pe bună dreptate ca proba de foc a oricărui scriitor este analiza sufletului feminin. Pe de o parte datorită misterului feminităţii, pe de alta pentru că e atât de greu să aduci mereu ceva în plus pentru a-l dezlega. A trecut o jumătate de mileniu de când Gioconda surâde pe pânza lui Da Vinci şi tot de atâta vreme enigma ei nu se lasă descifrată. Probabil că nu trebuie descifrată, daca această misterioasă compoziţie de sentimente eventual contradictorii este sinonimă, printr-o fericită reducţie, cu feminitatea.

Se crede – şi nu întotdeauna din comoditate – că sufletul feminin este aproape imposibil de pătruns, ca esenţa psihologiei feminine implică o permanentă evadare din tipare, o confruntare cu imprevizibilul, acceptarea schimbării ca o condiţie paradoxală a conservării bogăţiei sufleteşti.
Şi dacă femeia a fost considerată, într-un mod care şi-a dovedit precaritatea, mai conservatoare decât bărbatul, redusă fiind la funcţia casnică, s-a observat cu mai mult sau mai puţin entuziasm, cât de fragilă a fost această convingere. Atributele feminităţii se află, în fond, într-o relaţie pe cât de fină, pe atât de stabilă cu ideea de transformare perenă a lumii.
Dar nu e nici bine, nici util să încercăm să aflăm dacă nuanţelor fără hotar li se poate atribui cadrul limitativ al unor idei, ce ar putea fi şi ele preconcepute.

Costin Tuchilă, „Cronica Română”, sâmbătă 28 ianuarie 2006

„Chipuri ale feminităţii”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea. Fragmente din piesele Hangiţa de Carlo Goldoni, Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde, Filumena Marturano de Eduardo de Filippo, Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, Matca de Marin Sorescu. Virginia Mirea interpretează rolurile: Mirandolina, Lady Windermere, Filumena Marturano, Catarina, Irina. În celelalte roluri: Dan Condurache, Gabriela Popescu, Cristian Iacob, Petre Moraru, Constantin Dinulescu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: duminică 29 ianuarie 2006, ora 19.00, Radio România Cultural. Durata: 87′36”.

Ascultă aici Chipuri ale feminităţii – Virginia Mirea