Iulie 2010

July 30th, 2010

IULIE 2010

De la 1 iulie, repertoriul site-ului www.eteatru.ro cuprinde piese de teatru al căror protagonist este Dan Condurache: (Götz von Berlichingen de J.W Goethe, Manechinul sentimental de Ion Minulescu, Anonimul veneţian de Giuseppe Berto, Britannicus de Jean Racine, Dumnezeu binecuvântează America şi Tatăl nostru care eşti în supermarket de Petre Barbu, Un reportaj senzational de E Hemingway, Gulliver în Ţara piticilor de Jonathan Swift, Robinson Crusoe de Daniel Defoe), câteva din capdoperele lui Aristofan (Adunarea femeiilor, Pacea, Thesmophoriile, Broaştele, Cavalerii), o parte din creaţia plină de sensibilitate şi ironie a lui Dumitru Solomon (Socrate, Elogiul nebuniei, Consacrarea, Liftul, Sentimentul, Cămila, Cine ajunge sus la fix, Fantezie de vară, Cele două privighetori), spectacole al căror univers muzical este creat de compozitorul Paul Urmuzescu (Furtuna de William Shakespeare, Maşina de scris de Jean Cocteau, Francesca da Rimini de Gabriele d’Annunzio, Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea).

Fluxul de spectacole radiofonice difuzate la cererea dumneavoastră – iubitori de teatru radiofonic cuprinde titlurile care au acumulat cele mai multe voturi: seria de patru episoade Lunatecii de Ion Vinea,  şi Inimă de câine de Mihail Bulgakov.

 

IULIE 2010

1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 IULIE

a.m./p.m.

00:00 Preţioasele ridicole de Molière

01:20 Adunarea femeiilor de Aristofan

02:35 Socrate – partea I de Dumitru Solomon

04:00 Lunatecii – partea I de Ion Vinea

05:20 Mihail Sebastian şi jurnalul său - partea I  dramatizare de Dumitru Solomon

06:25 Gulliver în Ţara piticilor de Jonathan Swift

07:30 Harap Alb de Ion Creangă

08 :30 Götz von Berlichingen de J.W Goethe

10:05 Manechinul sentimental de Ion Minulescu

10:55 Furtuna de William Shakespeare

2, 7, 12, 17, 22, 27 IULIE

a.m./p.m.

00:00 Jocul dragostei şi-al întâmplării de Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux

01:15 Leac pentru chelie de Octavian Sava

02:35 Pacea de Aristofan

03:15 Socrate – partea a II-a de Dumitru Solomon

04:40 Lunatecii – partea a II-a de Ion Vinea

06:00 Mihail Sebastian şi jurnalul său - partea a II-a  dramatizare de Dumitru Solomon

07:00 Pasărea Măiastră şi Zmeul Zmeilor

08:00 A fost odată o familie de şoricei de Jules Verne

09 :00 Anonimul veneţian de Giuseppe Berto

10:15 Maşina de scris de Jean Cocteau

 
3, 8, 13, 18, 23, 28 IULIE

a.m./p.m.

00:00 Mitică Popescu de Camil Petrescu

01:20 Thesmophoriile de Aristofan

02:25 Elogiul nebuniei de Dumitru Solomon

03:30 Consacrarea de Dumitru Solomon;  Liftul de Dumitru Solomon

03:50 Cămila de Dumitru Solomon;  Sentimentul de Dumitru Solomon

04:30 Lunatecii – partea a III-a de Ion Vinea 

05:50 Mihail Sebastian şi jurnalul său - partea a III-a  dramatizare de Dumitru Solomon

06:55 Zîna Zorilor de Ion Slavici 

07:55 Aventură cu un hobbit de J. A. Tolkien

09:00 Britannicus de Jean Racine

10:35 Francesca da Rimini - partea I de Gabriele d’Annunzio

 
4, 9, 19, 24, 29 IULIE

a.m./p.m.

00:00 Volpone de Ben Jonson

01:30 Pisălogii de Molière

02:15 Broaştele de Aristofan 

03:10 Cine ajunge sus la fix de Dumitru Solomon;  Fantezie de vară de Dumitru Solomon

04:15 Lunatecii – partea a IV-a de Ion Vinea 

 05:45 Mihail Sebastian şi jurnalul său - partea a IV-a  dramatizare de Dumitru Solomon

06:45 Călătoria lui Kalo Dant în Cea de-a şaptea Lume

  07:45 Icoana neştiută de Ina Sterescu

08:45 Dumnezeu  binecuvântează America de Petre Barbu

10:15 Un reportaj senzational de E Hemingway

10:55 Francesca da Rimini - partea a II-a de Gabriele d’Annunzio

 
5, 10, 15, 20, 25, 30 IULIE

a.m./p.m.

00:00 Soţul ideal de Oscar Wilde

01:45 Cavalerii de Aristofan

03:10 Cele două privighetori de de Dumitru Solomon

04:20 Inimă de câine de Mihail Bulgakov

05:55 Biografii, memorii. Aristofan. Scenariu radiofonic de Arcadiu Marinescu Nour

07:00 Robinson Crusoe de Daniel Defoe

08:00 Sfânta Maria, Cheia Împărăţiei Cerurilor de Ina Sterescu

08:55 Tatăl nostru care eşti în supermarket de Petre Barbu

10:21 Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea

 IULIE 2010

A fost odată o familie de şoricei” de Jules Verne. Traducerea şi dramatizarea: Sanda şi Vasile Socoliuc. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Mihai Dinvale, Dan Condurache, Mirela Gorea, Ioana Calotă, Alexandru Bindea, Răzvan Popa. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Redactor şi producător: Sanda Socoliuc

 

Adunarea femeilor” de Aristofan. Traducerea: Alexandru Miran. Adaptarea radiofonică: Costin Tuchilă. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Mariana Mihuţ, Alexandru Arşinel, Valentin Teodosiu, Eusebiu Ştefănescu, Virginia Mirea, Coca Bloos, Gabriela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Oana Ştefănescu, Silvia Codreanu, Medeea Marinescu, Cristian Iacob. Muzica originală: Gabriel Bassarabescu. Interpretează: Ioan Caţianis, Iulica Szekeres (flaute), Cristian Balea (percuţie). Redactor: Puşa Roth. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din anul 2003

 

Anonimul veneţian” de Giuseppe Berto. Traducerea: N.Al. Toscani. Adaptarea radiofonică: Cristina Deleanu. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. În distribuţie: Cristina Deleanu, Dan Condurache, Violeta Berbiuc, Eugen Cristea, Nicolae Călugăriţa. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Iulian Iancu. Redactor: Marina Spalas. Înregistrare din anul 1991 

 

Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea. Adaptare: Mihnea Gheorghiu. Regia artistică: Constantin Moruzan. În distribuţie: George Calboreanu, Mircea Anghelescu, Ion Manta, Aurel Athanasiu, Sorin Gabor, Dan Nasta, Nicu Dimitriu, Aurel Ghiţescu, G. Ionescu Gion, George Carabin, Fory Etterle, Clody Berthola. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Înregistrare din 1953

 

Biografii, memorii. „Aristofan”. Scenariu radiofonic de Arcadiu Marinescu Nour

 

Aventură cu un hobbit” de J. A. Tolkien. Dramatizarea: Sorin Vieru. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Ion Pavlescu, Horia Căciulescu, Alexandrina Halic, Valeria Ogăşanu, Ruxandra Sireteanu, Mitică Popescu, Mihai Mălaimare, Papil Panduru, Valentin Teodosiu, Dan Condurache. Regia de studio: Ion Mihăilescu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Înregistrare din 1981

 

„Britannicus” de Jean Racine. Adaptare radiofonică de Elena Negreanu. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Gina Patrichi, Dan Condurache, Adrian Pintea, Ileana Predescu, Mirela Gorea, Mircea Albulescu, Ion Marinescu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din 1987

 

Broaştele” de Aristofan. Adaptarea radiofonică: N. Al. Toscani. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Toma Caragiu, Florian Pittiş, Mircea Albulescu, Jean Reder, Dinu Dumitrescu, Fory Etterle, Ileana Stana Ionescu, Ion Marinescu, Constantin Codrescu, Atena Demetriad, Radu Iţcuş, Vasile Lupu. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: Ion Mihăilescu. Înregistrare din anul 1976

 

Călătoria lui Kalo Dant in Cea de-a saptea Lume” scenariu de Sanda si Vasile Socoliuc  după un basm ţigănesc italian. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Marius Rizea, Dan Condurache, Valentin Teodosiu, Mihai Constantin, Constantin Codrescu, Oana Răsuceanu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică şi coloana sonoră: Mihnea Chelaru. Producător Sanda Socoliuc

 

Cămila şi Sentimentul” de Dumitru Solomon. Regia artistică: Mona Gavrilaş. În distribuţie: Virgil Ogăşanu şi Diana Giubernea. Regia de montaj: Mirela Anton, Regia tehnica : Vasile Manta. Regia muzicală Patricia Prundea. Producator: Vasile Manta

 

Cavalerii de Aristofan. Traducere de Maria Crişan. Adaptare radiofonică de Claudiu Cristescu. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Damian Crâşmaru, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, Ştefan Sileanu, Eugen Cristea, Mihai Niculescu, Radu Amzulescu, Liviu Crăciun, Nicolae Călugăriţa. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Coordonator de proiect: Vasile Manta. Înregistrare din 2008 

 

Cele două privighetori de Dumitru Solomon. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Constantin Dinischiotu. În distribuţie: Victor Rebengiuc, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Irina Mazanitis, Constantin Codrescu, Mariana Mihuţ, Răzvan Vasilescu, Alexandrina Halic, Genoveva Preda, Violeta Berbiuc, Ozana Oancea, Gheorghe Pufulete, Dan Bobe. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Redactor: Marina Spalas. Înregistrare din 1990  

 

Cine ajunge sus, la fix ?  de  Dumitru Solomon. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Alexandru Arşinel, Eusebiu Ştefănescu, Mihai Bisericanu. Redactor: Crenguţa Manea. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală:Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Coordonator de proiect: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2003

 

Consacrarea” şi “Liftul” de  Dumitru Solomon. Regia artistică: Grigore Gonţa. În distribuţie: Eugenia Popovici, Octavian Cotescu, Radu Beligan, Mircea Crişan, Toma Caragiu. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1967

 

Dumnezeu  binecuvântează America” de Petre Barbu. Adaptarea radiofonică: Doina Papp şi Attila Vizauer. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Margareta Pogonat, Mitică Popescu, Adriana Trandafir, Dan Condurache, Cristian Iacob, Elvira Deatcu, Dan Tudor, Mihaela Mihăilescu, Vlad Ivanov, Gheorghe Pufulete, Ema Nicola, Alexandru Berceanu, Gabriela Constantin, Szabo Attila. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta

 

Elogiul nebuniei de Dumitru Solomon. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Marcel Iureş, Vlad Zamfirescu, Mihai Dinvale, Dorina Lazăr, Ionuţ Kivu. Costina Ciuciulică, Mihai Marinescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Coordonator de proiect: Magda Duţu. Înregistrare din aul 2007

 

Francesca da Rimini” de Gabriele d’Annunzio. Traducere de Silvia Cucu. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Cătălina Mustaţă, Mircea Rusu, Mihai Constantin, Gavriil Pătru, Răzvan Vasilescu, Ioana Calotă, Delia Nartea, Daniela Ioniţă, Monica Mihăescu, Liliana Pană, Rodica Ionescu, Claudiu Istodor, Mihai Dinvale, Ion Chelaru, Petre Moraru, Costin Enache, Marius Călugăriţa, George Grigore, Andrei Barbu, Aurelian Georgescu, Dan Bobe, Gheorghe Pufulete, Violeta Berbiuc. Redactor: Costin Tuchilă. Muzica originală: Paul Urmuzescu. Au interpretat: Ioan Caţianis (flaut), Marian Măireanu (oboi), Marie-Jeanne Măi-Antal (violă), Iulian Popovici (violă), Florin Mitrea (violoncel), Elena Ganţolea (harpă), Petre Fîrtăţescu (chitară), Lucian Maxim (percuţie). Înregistrări muzicale şi efecte speciale: Mihnea Chelaru. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală şi aranjamente muzicale: George Marcu. Regia tehnică şi producător: Vasile Manta. Înregistrare din 2005

 

„Furtuna” de William Shakespere. Traducere şi adaptare:Mihnea Gheorghiu În rolurile principale: Ion Manolescu, George Vraca, George Calboreanu, Silvia Chicoş. Inregistrare din 1952

 

Götz von Berlichingen” de J.W Goethe. Traducerea: Laura Dragomirescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Dan Condurache, Gelu Niţu, Iarina Demian, Constantin Codrescu, Elvira Deatcu, George Ivaşcu, Nicolae Iliescu, Mihai Dinvale, Florin Anton, Ion Haiduc, Irina Movilă, Nicolae Pomoje, Silviu Stănculescu, Rudy Rosenfeld, Liviu Crăciun, Sorin Gheorghiu, Dumitru Chesa, Boris Petroff, Nicolae Călugăriţa, Stefan Velniciuc, George Grigore, Şerban Georgevici, George Robu, Gheorghe Pufulete. Redactor: Crenguţa Mihaela Manea. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Înregistrare din anul 1997

 

Gulliver în Ţara piticilor de Jonathan Swift. Dramatizare de Virginia Velcescu. Regia artistică, tehnică şi muzicală: Vasile Manta. În distribuţie: Dan Condurache, Eugen Cristea, Cristian Şofron, Boris Petrov, Mihai Bisericanu, Petre Dinuliu. Înregistrare din 1997

 

Harap Alb” de Ion Creangă. Dramatizare de Mariela Oţoiu. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Ion Lucian, Ionuţ Kivu, Dan Condurache, Tatiana Iekel, George Ivaşcu, Valentin Uritescu, Radu Amzulescu, Ştefan Radoff, Romeo Stavăr, George Grigore, Mircea Constantinescu, Petre Lupu, Paula Nicoliţă, Oana Răsuceanu, Anne Marie Ziegler, Violeta Berbiuc, Gheorghe Pufulete, Constantin Cojocaru. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu 

 

Icoana neştiută”, scenariu radiofonic de Ina Sterescu. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Constantin Codrescu, Alexandrina Halic, Dan Condurache, Ştefan Velniciuc, Jeanine Stavarache, Sorin Gheorghiu, Dumitru Dumitrescu, George Grigore, Ionuţ Kivu, Petronela Stiopu, Violeta Berbiuc, Laura Anghel, Teodora Ristache, Gheorghe Pufulete. Regia muzicală: George Marcu. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Redactor: Irina Soare. Înregistrare din anul 2002

 

Inimă de câine de Mihail Bulgakov. Traducerea: Gabriela Abăluţă. Dramatizarea radiofonică: Constantin Abăluţă. Regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Victor Rebengiuc, Virgil Ogăşanu, Dan Condurache, Tatiana Constantin, Ica Matache, Candid Stoica, Eugen Motriuc, Mircea Constantinescu, Cerasela Stan, Nicolae Urs, Silviu Stănculescu, Jeanine Stavarache, Valentin Teodosiu, Olimpia Niculescu. Redactor: Marina Spalas. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1994

 

Jocul dragostei şi-al întâmplării de Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux. . Adaptarea şi traducerea: N. Al. Toscani. Regia artistică: Val Moldoveanu. În distribuţie: Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Nineta Gusti, George Carabin, Dem Savu. Regia de studio: Maria Popescu. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Regia tehnică: ing. Gabriela Barca. Înregistrare din 1957 

 

Leac pentru chelie de Octavian Sava. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Dan Condurache, Marius Florea Vizante, Oana Răsuceanu, Cosmin Şofron, Vlad Ivanov, Radu Amzulescu, Ion Arcudean, Virginia Mirea, Petronela Stiopu, Gelu Niţu, Petre Lupu, Virginia Rogin. Regia muzicală: Mihnea Chelaru. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din 2005

 

Lunatecii” de Ion Vinea. Dramatizarea: Mihai Crişan. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Dan Condurache, Constantin Dinulescu, Adela Mărculescu, Dana Dogaru, Ion Marinescu, Nicolae Pomoje, Ion Punea, Matei Gheorghiu, Boris Petroff, Mitică Popescu, Eugenia Bosânceanu, Dorina Lazăr, Jeanine Stavarache, Lili Nica Dumitrescu, Virginia Rogin, Valeria Ogăşanu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Ştefan Velniciuc, Mircea Constantinescu, Mirela Gorea, Maria Rotaru, Petre Moraru, Răzvan Ionescu, Ion Pavlescu, Corado Negreanu, Ruxandra Sireteanu, Violeta Berbiuc, Sorin Gheorghiu, Segiu Demetriad, Nicolae Călugăriţa, Petre Dinuliu, Nicolae Crişu, Dan Bobe, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1991

 

Manechinul sentimental” de Ion Minulescu. Adaptarea: Virgil Brădăţeanu. Regia artistică. Cristian Munteanu. În distribuţie: Adrian Pintea, Dan Condurache, Irina Petrescu, Adina Popescu, Constantin Dinulescu, Valentin Plătăreanu, Marioara Bujeniţă, Constantin Botez. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Andrei Sireteanu. Înregistrare din anul 1982

 

Maşina de scris” de Jean Cocteau. Adaptare: Manase Radnev. Traducere: Manase Radnev şi Victoria Gheorghiu. Regia artistică: Titi Acs. În distribuţie: Jules Cazaban, George Mărutză, Liliana Tomescu, Constantin Codrescu. Dina Cocea.  Regia de studio: Mia Popescu. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Înregistrare din 1957

 

Biografii, memorii. “Mihail Sebastian şi jurnalul său“. Dramatizare de Dumitru Solomon

 

Mitică Popescu” de Camil Petrescu. Regia artistică:Paul Stratilat. În distribuţie: Radu Beligan, Tanţi Cocea, Willy Ronea, Paul Sava, Dem Savu, Ştefan Ciubotăraşu, Mircea Constantinescu, Rozalia Avram, Jules Cazaban, Marcela Demetriad, Catiţa Ispas, Karin Rex, Constantin Codrescu, Marilena Prodan, Bebe Tănăsescu, Emil Guian, Gheorghe Ionaşcu, Horia Şerbănescu. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Regia tehnică: Ion Mihăilescu. Înregistrare din anul 1956

 

Pacea” de Aristofan. Traducerea şi adaptarea: Vasile Cambiţi. Regia artistică: Constantin Moruzan. În distribuţie: George Calboreanu, Fory Etterle, Aurel Ghiţescu, Nicolae Brancomir, Constantin Guriţă, Constantin Bărbulescu, Ion Pascu, Ion Punea, Ion Focşa, Petre Laurenţiu, Ludovic Antal, Ion Dumitrescu, Tiberiu Simionescu, Cornel Elefterescu, Dan Nicolae, Minel Klepper, Petre Pătraşcu. Regia tehnică şi muzicală: ing. Lucian Ionescu. Înregistrare din 1954   

 

Pasărea Măiastră şi Zmeul Zmeilor”, scenariu radiofonic de Sanda Socoliuc după un basm românesc.Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Dan Condurache, cristian iacob, Ştefan velniciuc, Mircea Constantinescu, Simina Siminie. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia muzicală: George Marcu. Regia de studio: Janina Dicu. Producător: Sanda Socoliuc. Înregistrare din 2006

 

Pisălogii” de Molière. Traducerea: Barbu Brezianu. Adaptarea si regia artistică: Paul Stratilat. În distribuţie: Dan Condurache, Rodica Suciu Stroescu, Mihai Mălaimare, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Marian Hudac, Simona Bondoc, Rodica Tapalagă, Ştefan Mihăilescu Brăila, Constantin Diplan, Corado Negreanu, Florian Pittiş, Eugen Cristea. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: Vasile Manta. Inregistrare din 1982

 

Preţioasele ridicole de Molière. Traducere şi adaptare de George Teodorescu. Regia artistică: Constantin Moruzan. În distribuţie: Nicolae Gărdescu, Eugenia Popovici, Nineta Gusti, Radu Beligan, Grigore Vasiliu Birlic, Mircea Constantinescu, Alexandra Polizu, Vizona Dumitrescu, Armand Stambuliu, Ion Pascu, Ion Lucian. Regia de studio: Ion Prodan. Regia tehnică: Ion Mihăilescu. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Înregistrare din 1959

 

Robinson Crusoe” de Daniel Defoe. Dramatizarea radiofonică: Sanda şi Vasile Socoliuc. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Dan Condurache, Dan Tudor, Stelian Stancu, Pavel Bartoş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Iulian Iancu. Redactor: Sanda Socoliuc

 

Sfânta Maria, Cheia Împărăţiei Cerurilor” scenariu de Ina Sterescu. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Monica Mihăescu, Mihai Niculescu, Coca Bloos, Alexandrina Halic, Monica Ghiuţă, Florin Anton, Dan Condurache, Romeo Stavăr, George Grigore, Bogdan Caragea, Niciolae Pomoje, Ion Arcudeanu, Laura Anghel, Violeta Berbiuc, Petronela Stiopu, Anne Marie Ziegler, Sorin Gjeorghiu, Dan Burghelea. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Înregistrare din anul 2002. Producător Irina Soare

 

Socrate” de Dumitru Solomon. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Alexandru Repan, Constantin Codrescu, Dinu Manolache, Mihai Dinvale, Petre Lupu, Gheorghe Visu, Dan Condurache, Cornel Vulpe, Constantin Cojocaru, Boris Petroff, Coca Bloos, Constantin Dinulescu, Virgil Ogăşanu, Marius Drogeanu, Sorin Gheorghiu, Tudor Heica, Petre Dinuliu, Aurelian Georgescu, Nicolae Ieremciuc, Dan Bobe, Lucia Maier, Anne-Marie Ziegler, Nicolae Stângaciu, Eusebiu Ştefănescu, Răzvan Vasilescu, Ion Roxin. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2001

 

Soţul ideal” de Oscar Wilde. Traducerea: Petru Dumitriu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Titi Acs. În distribuţie: Alexandru Critico, Clody Berthola, Aurelia Sorescu, Coty Hociung, Constantin Brezeanu, Tanţi Cocea, Marieta Rareş, Tudorel Popa, Vasile Bulandra, Constantin Ţăpârdea, Ion Lucian. Regia de studio: Ion Vova. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Regia tehnică: ing. Gabriela Barca. Înregistrare din anul 1958 

 

Tatăl nostru care eşti în supermarket” de Petre Barbu. Premiul AICT pentru cea mai bună piesă româneasca a anului 2002. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Dan Condurache, Cristian Iacob, Ionel Mihăilescu, Adriana Trandafir, Mitică Popescu, Dumitru Chesa, Stan Petrişor, Pavel Bartoş, Ionuţ Kivu, Bogdan Caragea, Dan Bobe, Gheotghe Pandelescu, Ion Catrina. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor şi producător: Domnica Ţundrea

 

Thesmophoriile de Aristofan. Traducere şi adaptare radiofonică de Maria Crişan. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Dan Condurache, Virgil Ogăşanu, Mircea Constantinescu, Sibila Oancea, Mirela Gorea, Virginia Rogin, Marina Maican, Rodica Sanda Ţuţuianu, Violeta Berbiuc, Răzvan Vasilescu, Paul Gheorghiu, Nicolae Călugăriţa, Ion Chelaru, Dan Bobe, Nicolae Crişu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Înregistrare din anul 1989    

 

Un reportaj senzaţional” de Ernest Hemingway. Adaptarea radiofonică: Rodica Suciu-Stroescu. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Dan Condurache, Ion Pavlescu, Lili Nica Dumitrescu, Victor Ştrengaru, Mitică Popescu, George Oprina, Mihai Dinvale, Nicolae Pomoje, Mihai Niculescu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: Ion Mihăilescu. Înregistrare din anul 1980

 

Volpone” de Ben Jonson. Traducerea şi adaptarea radiofonică: Mihnea Gheorghiu. Regia artistică: Titi Acs. În distribuţie: George Calboreanu, Radu Beligan, Ionescu Gion, Nicolae Gărdescu, Silviu Gurău, H. Nicolaide, Ion Vova, Anca Vereşti, Alex. Ciprian, Marcel Gingulescu, George Voinescu, Coty Hociung, Nicolae Meicu, Mircea Constantinescu, Mihai Popescu, Florence Dima, Lizica Petrescu, Victoria Dobre, Toma Paraschivescu, Hary Harvey, Jan Dinulescu, Emil Reus, Nicolae Enache. Regia de studio: Ion Vova. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Regia tehnică: ing. Gabriela Barca. Înregistrare din anul 1956

 

Zîna Zorilor de Ion Slavici. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Ion Marinescu, Claudia Revnic, Nicolae Stângaciu, Sibila Oarcea, Dan Condurache, Rodica Sanda Ţuţuianu, Eugen Cristea, Mariana Zaharia, Dragoş Ionescu, Lucia Mayer, Petre Lupu, dan Bobe, Anne Marie Ziegler, Petre Dinuliu. Înregistrare din anul 1995

 

 

 

4 Responses to “Iulie 2010”

  1. Maria Says:

    propuneri pentru luna septembrie:
    1. Zahei orbul de Vasile Voiculescu
    2. Zahei orbul de Vasile Voiculescu
    3. Zahei orbul de Vasile Voiculescu
    4. Zahei orbul de Vasile Voiculescu
    5. Zahei orbul de Vasile Voiculescu
    asta, pentru ca il iubesc pe Vasile Voiculescu, iar romanul Zahei orbul mi-a placut in mod deosebit si-mi doresc tare mult sa ascult aceasta piesa (in prima parte a zilei, daca s-ar putea…)

  2. Maria Says:

    6. Arta de a suferi de Alice Voinescu
    7. Cosma de Panait Istrati
    8. Doruri implinite de Victor Eftimiu
    9. Leonce si Lena de Georg Buchner
    10.Rosu si negru de Stendhal
    Va multumesc. ( trebuie sa va spun ca sunteti o prezenta constanta in viata mea si, nu pot decat sa va felicit pentru aceasta initiativa minunata!)

  3. Maria Says:

    Daca n-am nimerit in “sectiunea” care trebuia, imi cer scuze, dar nu stiu altfel, cum sa ajung sa fiu si eu auzita…

  4. Maria Says:

    … asa ca, tot aici astept o indrumare…

Leave a Reply

Filled Under: Uncategorized